Eu: Un tip de 20 de ani, cam aerian ar spune multi. In continua detasare, in continua adaptare la prezent, in continua schimbare. Un tip cu un job de cacat, in slujba unor oameni de cacat, inconjurat de oameni de cacat. Un tip invelit in titanium, dar atat de moale. Un tip care nu crede nici macar in propria-i umbra. Un tip. O tipologie. Un complex de procese bio-chimice si psihice.
El: Un tip de maximum 18 ani, aranjat, dichisit, parfumat. Un tip ingrijit, placut privirii oricui. Bijuteria din lobul urechii il face sa straluceasca. Seriozitatea pe care o exteriorizeaza il face sa para important. Un tip indragostit pana peste cap, dezinteresat.
Ea: O fetita, 17 ani cel mult. Un chip vesel si foarte finut, cu trasaturile unei papusi din portelan. O fetita cu parul saten, ondulat, frumos aranjat sub o caciula trendy. O tipa innebunita dupa el, arata asta prin fiecare por. Tanjeste dupa el, dupa dragostea lui, dupa imbratisareile si saruturile sale. O fetita cu vise mari.
I-am vazut intr-o seara in metrou. Veneam de la munca. Promoe imi calma restul de neuroni in casti. Ma uitam in gol. La un moment dat, pe scaunul din fata mea se aseaza doi copii. El si Ea. Nu le-am dat mare atentie la inceput, pana cand am vazut-o pe fetita cum il saruta si voia sa il tina in brate, iar el se straduia sa para detasat, total dezinteresat. I-am citit dragostea ce i-o purta in fiecare detaliu pe care il pusese la punct: imbracat frumos, mirosea atat de bine si avea o coafura pe care, cu siguranta, o aranjase in cel putin douazeci de minute de munca in fata oglinzii. M-am uitat la ei mult. Timpul parca se dilata in fata mea. Secundele deveneau minute, minutele - ore. Ii cunosteam de undeva. Dar de unde? Le stiam viitorul, era al dracului de ciudat! Stiam ca urmeaza sa o conduca acasa pana in ghetourile din Salajan, desi se caca pe el de frica, dat fiind ca urma sa se intoarca singur. Dar el trebuia sa para dur, barbat! Facea asta din dragoste pentru ea, ca sa ii castige increderea. Facea asta ca sa o poata aduce la el acasa, sa se poata mandri in fata familiei cu IUBITA lui. Era al dracului de mandru. Le citeam viitorul in gesturi, in respiratie, in imbracaminte, in tot! Il vedeam plangand in dormitor, citind mesajele de la ea. Il acuza ca nu il intereseaza. Era oarba! Era atat de indragostit, dar ea nu vedea asta! Ce putea face? Da! Ii va arata ca e barbat! Se va desparti de ea, sa o faca sa sufere, sa se convinga ca il iubeste! Dubios a fost ca, da, il iubea. S-a intors la el. Dar toate lucrurile aveau sa se schimbe... Nimic nu mai era la fel. El o iubea, ea il iubea. Dar, totusi, ceva nu mergea. S-au despartit si a doua oara. Si a treia. Au incercat sa isi refaca vietile. Si-au cauzat suferinta unul altuia, s-au macinat reciproc, s-au distrus. Nu a mai ramas din ei decat o amintire. Placuta, dar dureroasa. Roata se intorsese. Ea era cea dura, dezinteresata, dar indragostita pana peste cap de el. El, doar indragostit. In tacere. Spera sa formateze partea aia din memorie. Inca spera. Ea, de nerecunoscut: nu mai este un copil dulce, cu dragoste in privire, acum este o femeie. Tipul clasic. Tarfa de mana a doua. Tarfa care, orice parfum ar folosi, oricat de scump, miroase tot a El. El, acasa, singur cu gandurile lui, i se citesc ura si dispretul pentru oameni in simpla-i prezenta; Doar El si Dumnezeu, doi vechi buni prieteni.
Vazand toate acestea, am fost pe punctul de a le spune tot ce stiam despre ei! Trebuia sa fac asta! Oamenii merita tot ce e mai bun! Nu suferinta! Nu ura! Nu dispret! Oamenii merita dragoste! Oamenii merita pace! Oamenii se merita unul pe celalalt!
Lumina se aprinse si mama ma intreba: "Nu lucrezi azi?"
