Poveste... fara sfarsit
Eu: Un tip de 20 de ani, cam aerian ar spune multi. In continua detasare, in continua adaptare la prezent, in continua schimbare. Un tip cu un job de cacat, in slujba unor oameni de cacat, inconjurat de oameni de cacat. Un tip invelit in titanium, dar atat de moale. Un tip care nu crede nici macar in propria-i umbra. Un tip. O tipologie. Un complex de procese bio-chimice si psihice.
El: Un tip de maximum 18 ani, aranjat, dichisit, parfumat. Un tip ingrijit, placut privirii oricui. Bijuteria din lobul urechii il face sa straluceasca. Seriozitatea pe care o exteriorizeaza il face sa para important. Un tip indragostit pana peste cap, dezinteresat.
Ea: O fetita, 17 ani cel mult. Un chip vesel si foarte finut, cu trasaturile unei papusi din portelan. O fetita cu parul saten, ondulat, frumos aranjat sub o caciula trendy. O tipa innebunita dupa el, arata asta prin fiecare por. Tanjeste dupa el, dupa dragostea lui, dupa imbratisareile si saruturile sale. O fetita cu vise mari.
I-am vazut intr-o seara in metrou. Veneam de la munca. Promoe imi calma restul de neuroni in casti. Ma uitam in gol. La un moment dat, pe scaunul din fata mea se aseaza doi copii. El si Ea. Nu le-am dat mare atentie la inceput, pana cand am vazut-o pe fetita cum il saruta si voia sa il tina in brate, iar el se straduia sa para detasat, total dezinteresat. I-am citit dragostea ce i-o purta in fiecare detaliu pe care il pusese la punct: imbracat frumos, mirosea atat de bine si avea o coafura pe care, cu siguranta, o aranjase in cel putin douazeci de minute de munca in fata oglinzii. M-am uitat la ei mult. Timpul parca se dilata in fata mea. Secundele deveneau minute, minutele - ore. Ii cunosteam de undeva. Dar de unde? Le stiam viitorul, era al dracului de ciudat! Stiam ca urmeaza sa o conduca acasa pana in ghetourile din Salajan, desi se caca pe el de frica, dat fiind ca urma sa se intoarca singur. Dar el trebuia sa para dur, barbat! Facea asta din dragoste pentru ea, ca sa ii castige increderea. Facea asta ca sa o poata aduce la el acasa, sa se poata mandri in fata familiei cu IUBITA lui. Era al dracului de mandru. Le citeam viitorul in gesturi, in respiratie, in imbracaminte, in tot! Il vedeam plangand in dormitor, citind mesajele de la ea. Il acuza ca nu il intereseaza. Era oarba! Era atat de indragostit, dar ea nu vedea asta! Ce putea face? Da! Ii va arata ca e barbat! Se va desparti de ea, sa o faca sa sufere, sa se convinga ca il iubeste! Dubios a fost ca, da, il iubea. S-a intors la el. Dar toate lucrurile aveau sa se schimbe... Nimic nu mai era la fel. El o iubea, ea il iubea. Dar, totusi, ceva nu mergea. S-au despartit si a doua oara. Si a treia. Au incercat sa isi refaca vietile. Si-au cauzat suferinta unul altuia, s-au macinat reciproc, s-au distrus. Nu a mai ramas din ei decat o amintire. Placuta, dar dureroasa. Roata se intorsese. Ea era cea dura, dezinteresata, dar indragostita pana peste cap de el. El, doar indragostit. In tacere. Spera sa formateze partea aia din memorie. Inca spera. Ea, de nerecunoscut: nu mai este un copil dulce, cu dragoste in privire, acum este o femeie. Tipul clasic. Tarfa de mana a doua. Tarfa care, orice parfum ar folosi, oricat de scump, miroase tot a El. El, acasa, singur cu gandurile lui, i se citesc ura si dispretul pentru oameni in simpla-i prezenta; Doar El si Dumnezeu, doi vechi buni prieteni.
Vazand toate acestea, am fost pe punctul de a le spune tot ce stiam despre ei! Trebuia sa fac asta! Oamenii merita tot ce e mai bun! Nu suferinta! Nu ura! Nu dispret! Oamenii merita dragoste! Oamenii merita pace! Oamenii se merita unul pe celalalt!
Lumina se aprinse si mama ma intreba: "Nu lucrezi azi?"
Cugetare
Cand erai mic, ai tai ti-au spus ca este kiwi... Acum, ti-ai dat seama ca e cartof.
©cobra4ever :cheers:
©cobra4ever :cheers:
Stand-up
Unii, pur si simplu sunt conceputi sa fie amuzanti! Am ras la citirea postului pana m-a durut burta =))
Spike - Visam
OOOOOOK! Astazi a lansat Spike albumul mult asteptat. De dimineata, am plecat si eu cu vreo 20 de minute mai devreme spre munca, trecand pe la chioscul de ziare si cumparand doua ziare... Dupa parerea mea, este un material care merita pana la ultimul banut, un album lansat fara prea mult tam-tam, dar care nu s-a lasat mai prejos de asteptari! Asadar, buna treaba Papa Ioan Paul al II-lea!
Va las mai jos o singura piesa de pe album gasita pe iutub, sa va faceti o idee! Enjoy!
Va las mai jos o singura piesa de pe album gasita pe iutub, sa va faceti o idee! Enjoy!
Mos Nicolae
Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).
Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică ( mai frecvent în Finlanda sau în Canada). Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.
Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit - nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor - de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în "Moş Gerilă", ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.
Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.
În 1860, cotidianul Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a "stabilit" în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod "ştiinţific" - pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor - inexistenţa lui "Babbo Natale" (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor.
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică ( mai frecvent în Finlanda sau în Canada). Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.
Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit - nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor - de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în "Moş Gerilă", ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.
Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.
În 1860, cotidianul Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a "stabilit" în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod "ştiinţific" - pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor - inexistenţa lui "Babbo Natale" (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor.
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)